Cea mai mare fabrică de bioetanol din Marea Britanie se va închide până la sfârșitul anului, după ce guvernul de…
londra
Patru tineri cu vârste între 17 și 20 de ani au fost arestați de poliția britanică, fiind suspectați că au…
Britanicii vor plăti lunar o liră sterlină în plus la factura de energie, timp de cel puțin 10 ani, în…
Corespondență de la Londra: Mai sunt doar câteva zile în care împătimiții mai pot cumpăra țigarete electronice de unică folosință…
Corespondență de la Londra: Poliția britanică l-a arestat preventiv pe cetățeanul „român” Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani,…
Societatea occidentală pare să fi ajuns într-o epocă a ridicolului absolut, în care justiția este chemată să definească și să…
Deși negocierile dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite cu pivire la anularea taxelor vamale impuse de președintele…
Primele alimente obținute din celule animale „crescute” în laborator ar putea fi disponibile în supermarketurile din Marea Britanie peste doi…
Președintele interimar, Ilie Bolojan, afirmă că garanțiile de securitate care ar urma să fie acordate Ucrainei vor fi, de fapt,…
Românii, dar și cetățenii din întreaga lume nu vor mai putea intra liber în Marea Britanie pentru sejururi scurte, începând…