Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România pentru o vizită oficială, acesta urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, comisarul este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-România despre Viitorul Agriculturii, unde va vorbi despre perspectivele fermierilor europeni în contextul provocărilor de mediu, geo-politice şi ale extinderii UE. Totodată, comisarul european va avea o intervenţie şi în cadrul sesiunii plenare, cu tema „Viziune şi acţiune pentru transformarea sustenabilă a agriculturii”. „Va fi o plăcere şi o onoare să mă adresez Conferinţei Naţionale a Clubului Fermierilor Români. În primul…
Autor: Redacția TZ
Republicanul Donald Trump a revendicat miercuri „o victorie politică fără precedent” în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, într-un discurs susţinut la sediul său de campanie din West Palm Beach, în statul Florida, în contextul în care postul de televiziune conservator Fox News l-a proclamat câştigător. „Am făcut istorie”, le-a transmis Trump susţinătorilor săi, promiţând că va ajuta „ţara să se vindece”. Donald Trump a revendicat miercuri „o victorie politică nemaivăzută” în SUA, în cadrul unui discurs susţinut la West Palm Beach, în Florida, după ce postul de televiziune Fox News l-a creditat cu victoria în alegerile prezidenţiale, relatează AFP şi Reuters. Canalul…
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că PSD acceptă, „de la o vreme încoace”, toate propunerile liberalilor, el referindu-se la păstrarea plafonului actual pentru IMM-uri, a cotei unice, precum şi la ideea că „Ilie Bolojan este cel mai potrivit liberal pentru funcţia de prim-ministru”. „A mai rămas o temă importantă pe care trebuie să o rezolvaţi, domnule Ciolacu: oprirea blatului PSD-AUR de a transfera voturi către Simion în turul 1. Curaj, domnule Ciolacu, aveţi toată autoritatea să opriţi acest blat!”, adaugă Ciucă, luni seara, într-o postare pe Facebook. „Trei de bravo pentru Marcel Ciolacu! Văd că tot ce propune PNL de…
Este ziua alegerilor în Statele Unite, iar Donald Trump şi Kamala Harris se luptă pentru a deveni următorul preşedinte într-o cursă extrem de strânsă, care este posibil să fie diferenţiată de câteva mii de voturi. Milioane de oameni vor merge în curând la urne, care se deschid în unele state la ora locală 05:00 (12:00, ora României), pentru a decide cine va fi cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, relatează BBC, citată de News.ro. Kamala Harris şi Donald Trump sunt deocamdastă la egalitate, cu câte trei voturi fiecare, într-un mic oraş din New Hampshire care, în mod tradiţional, dă…
Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones, care a avut o influenţă majoră asupra muzicii americane prin colaborarea sa cu artişti precum Count Basie şi Frank Sinatra şi care a remodelat muzica pop prin colaborarea cu Michael Jackson, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 91 de ani, transmit agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres. „Cu durere în suflet, trebuie să împărtăşim vestea decesului tatălui şi fratelui nostru, Quincy Jones. Deşi este o pierdere incredibilă pentru familia noastră, omagiem viaţa minunată pe care a trăit-o şi ştim că nu va mai exista altul ca el”, a declarat familia Jones…
Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat-o, luni dimineaţa, pe Maia Sandu pentru victoria ei în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. „Felicitări Maia Sandu pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetăţenii Republicii Moldova în această reuşită, care ancorează ireversibil destinul ţării în familia europeană”, a scris Klaus Iohannis, pe contul său de Twitter. În urma numărării a 99,68% din voturile exprimate, Maia Sandu a întrunit 55,35% din voturi, iar contracandidatul ei Alexandr Stoianoglo – 44,65%, conform site-ului Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.
Gheorghe Mustaţă, liderul galeriei FCSB, şi trapperul Andrei Mihalache (MGK 666), precum şi membri ai mai multor clanuri interlope sunt vizaţi de percheziţiile efectuate, luni, de procurorii DIICOT Ploieşti şi poliţişti în cadrul Operaţiunii „Ghost Guns”. Potrivit acestora, ancheta vizează membri ai clanurilor Giuleştenii- liderul Costel al lui Tincă, Gemenii, Sportivii – Gheorghe Mustaţă şi Robert Nica, ai clanurilor Ştoacă, Litraşu, Sadoveanu, Argintaru şi Austrianu. De asemenea, sunt vizaţi trapperul Andrei Mihalache (MGK 666), precum şi socrul lui Tzancă Uraganu, arată sursele menţionate. Procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, efectuează 131 de percheziţii domiciliare pe…
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, o obţinut, duminică, un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, în urma unei competiţii electorale echilibrate cu socialistul Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu a obţinut, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,68% din secţiile de votare, un scor de 55,35%, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 44,65% dintre alegători. Până luni dimineaţă, la ora 7.30, CEC centralizase voturile a 1.676.284 alegători. Dintre aceştia, 927.805 au susţinut-o pe Maia Sandu, iar 748.479 pe Alexandr Stoianoglo. Candidatul socialiştilor Alexandru Stoianoglo s-a impus în urma rândul…
Cel puţin opt persoane au fost ucise în urma prăbuşirii parţiale a unui acoperiş exterior într-o gară din Novi Sad, oraş din nordul Serbiei, a declarat ministrul sârb de interne, Ivica Dacic, în timp ce operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare, transmit agenţiile AFP şi Reuters, conform Agerpres. „Opt corpuri au fost găsite, opt persoane au murit … Două persoane sunt la spital, în stare critică”, a precizat ministrul. Presa locală afirmă că ar putea fi zeci de răniţi. Posturile de televiziune sârbe arată serviciile de urgenţă la faţa locului, inclusiv personal medical pregătind brancarde în apropiere. Utilaje grele pentru…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă, începând cu data de 2 noiembrie, a generalului cu patru stele Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Lucian Pahonţu s-a născut în 1964 la Lereşti, judeţul Argeş. Din 2005, a fost director al SPP, cu rang de secretar de stat. În perioada 2002 – 2005 a fost comandant al Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române. Între 1999 şi 2002 a fost şef de Stat Major la Brigada 11 Mobilă Jandarmi din Bucureşti. A absolvit în 1994 cursurile Facultăţii de Arme Întrunite din cadrul…