Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat că îl va susţine pe candidatul independent de extremă dreapta Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă acesta, la rândul său, va ajuta formaţiunea sa „să ocupe Parlamentul” şi o va numi prim-ministru al României. „Avem din nou de ales între două rele şi trebuie ales răul cel mai mic. (…) Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, dacă românii ies la vot şi votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament şi dăm guvernul şi prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României? Diana Şoşoacă. (…) Dacă ne…
Autor: Redacția TZ
Candidatul independent Călin Georgescu, care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a afirmat că nu este extremist, aşa cum este acuzat, ci este doar „un român care îşi iubeşte ţara”. „Sunt acuzat de extremism – fals, total fals, sunt dedicat cu totul, cu inima mea, cu viaţa mea”, a precizat el, într-un mesaj transmis în direct pe canalul său de Youtube. Candidatul, care a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, a afirmat că actuala clasă politică a dezamăgit electoratul timp de 35 de ani şi a comparat reuşita lui cu evenimentele de la Revoluţia…
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. „Dragi români, vă mulţumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcţia de preşedinte al PNL”, a precizat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video.El subliniază că „partidele tradiţionale, chiar şi aşa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să ţină România unită”.De asemenea, Nicolae Ciucă afirmă că Partidul Naţional Liberal este conştient de miza enormă a acestor zile.„Partidul Naţional Liberal are resurse pentru a le arăta oamenilor tot ceea ce a făcut bun în aceşti ani, are dovada că investiţiile din bani europeni…
După centralizarea voturilor din 99,98% din secții, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România se vor duela candidatul independent Călin Georgescu, care a adunat 22,95 % din sufragii, și Elena Lasconi (USR), cea care l-a depășit pe Marcel Ciolacu și se află pe poziția secundă, cu 19,17 % din voturi. Candidatul USR, Elena Lasconi, a trecut pe locul al doilea în preferinţele electoratului, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, conform datelor provizorii publicate în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după centralizarea a 20.055 de procese verbale (99,98%) din cele 20.059. Ea l-a devansat astfel pe candidatul PSD,…
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a obţinut, la primul tur de scrutin de duminică, 25% din voturi, Elena Lasconi, candidatul USR, 18%, iar Călin Georgescu, candidat independent – 16%, potrivit exit-poll-ulurilor realizate de Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE şi The Center for International Research and Analyses (CIRA), respectiv de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS. Iată datele exit-poll-ului realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE şi The Center for International Research and Analyses (CIRA). * Marcel Ciolacu (PSD) – 25% * Elena Lasconi (USR) – 18% * Călin Georgescu (independent) – 16% * George Simion (AUR)…
Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns la 8,79 milioane de tone, în scădere cu 31% faţă de o cantitate de 12,66 milioane de tone în perioada similară a anului trecut. omânia a fost, de departe, cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 2,524 milioane de tone. În perioada 1 iulie – 17 noiembrie 2024, România a fost, de departe, cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 2,524 milioane de tone,…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează până luni dimineaţa zone din cinci judeţe, un alt Cod galben de ninsori viscolite în alte cinci judeţe, precum şi o informare de vânt şi precipitaţii moderate cantitativ, valabilă la nivelul întregii ţări. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 noiembrie, ora 12:00 – 11 noiembrie, ora 10:00, în Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei (judeţele, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea), va fi Cod galben de vânt, cu viteze la rafală de 50 – 65 km/h. De asemenea, de duminică…
Qatarul şi-a retras medierea dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas după luni de eforturi nereuşite de a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă o sursă diplomatică, conform AFP, citată de Agerpres. Qatarul a mai afirmat că biroul Hamas din Doha “nu mai are motiv să existe”, a adăugat aceeaşi sursă, fără a spune în mod explicit dacă biroul va fi închis. “Qatarezii i-au informat pe israelieni şi pe Hamas că, atâta timp cât cele două părţi refuză să negocieze un acord cu bună credinţă, nu vor putea continua să joace rolul de mediator. Ca urmare, biroul politic…
Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceni, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, una dintre persoanele decedate este un copil în vârstă de patru ani. De asemenea, cei doi răniţi sunt minori. Iniţial, autorităţile au anunţat decesul a trei persoane şi rănirea altor trei, însă numărul morţilor a crescut. „Din nefericire, şi pentru cea de-a patra persoană, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul. Cei doi minori vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. (…)…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat joi că o decizie privind intrarea României în Schengen cu frontiera terestră ar putea fi luată înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră şi să fie formalizată până la finalul lunii decembrie cu aplicare începând cu luna martie a anului viitor. Reuniunea pentru Schengen ar putea avea loc înainte de ultimul tur de alegeri prezidenţiale, după cum a precizat premierul înaintea şedinţei de Guvern. El a spus că în martie anul viitor controlul la frontierele terestre va fi ridicat, iar de sărbătorile pascale românii vor călători fără controale la frontierele terestre…