Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și…
Papa Francisc
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa…
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a…
Papa Francisc a fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate, a transmis…
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat video.…
Papa Francisc, internat pentru pneumonie la Roma, rămâne în stare „critică” și continuă să primească oxigen, dar nu a suferit…
Papa Francisc a criticat luni, într-o scrisoare către catolicii din Orientul Mijlociu, la împlinirea unui an de la atacul Hamas…
Papa Francisc s-a întâlnit duminică cu misionari şi credincioşi într-unul dintre cele mai îndepărtate avanposturi ale Bisericii Catolice, în Papua…
Papa Francisc i-a îndemnat vineri pe oamenii din întreaga lume să protejeze mai bine mediul înconjurător, înaintea unei călătorii de…