Judecătoria Ploiești este așteptată să se pronunțe, marți, cu privire la cererea de liberare condiționată din penitenciar a fostului ministru…
Știrile Zilei
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice a fost adoptat luni în…
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, că deschiderea traficului pe semicercul sudic al A0…
Un accident în care au fost implicate două microbuze și un autoturism s-a produs, luni, la ieșirea din localitatea Cauaceu,…
Fostul component al echipei naționale de fotbal a României, Lajos Sătmăreanu, a decedat la vârsta de 81 de ani. Anunțul…
Un număr de 492.108 români își sărbătoresc onomastica pe 29 iunie, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, conform datelor furnizate…
Elena Udrea a fost preluată, duminică dimineață, cu ambulanța de la Penitenciarul Târgșor, fiind dusă la spital din cauza unor…
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 metri liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de înot Under-23…
În lumea de azi, dilemele se înmulțesc. Prin dilemă înțelegând ceea ce înseamnă aceasta la propriu: un raționament cu o…
Președintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că noul statut al partidului descentralizează alegerea conducerii și pune…