Poliţiştii din Ploieşti au efectuat, în această dimineaţă, patru percheziţii la persoane bănuite de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul…
Știrile Zilei
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că volumul total al investiţiilor asumate de statul român este de…
Autorităţile propun, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern publicat luni de Ministerul Finanţelor, prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 31…
Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi şi miercuri la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale…
Europa pare să se îndrepte către o recesiune, în timp ce cele mai mari economii ale sale, Germania şi Franţa,…
Au trecut două săptămâni de la începutul noului an școlar, dar multe unități de învățământ preuniversitar de stat nu au…
Guvernul a aprobat rectificarea bugetară pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul asigurărilor de şomaj, ţinând cont de…
Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD s-au pronunţat, luni, în unanimitate, împotriva votării proiectului de modificare a Legii 208/2015, care…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi…
Sănătatea unei naţiuni începe cu sănătatea copiilor noştri, este foarte important să ne concentrăm atât pe prevenţie şi educaţie pentru…