David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber, din cadrul Campionatelor Europene de înot Under-23 de la Samorin (Slovacia), cu cel mai rapid timp din serii.
Popovici, campion olimpic la 200 m liber și bronz la 100 m liber, a câștigat seria sa din startul competiției europene cu timpul de 1 min 46 sec 84/100, un timp mai slab față de cel de la Naționalele din aprilie (1 min 45 sec 07/100), dar suficient pentru a intra în finală cu cel mai bun cronometraj.
În finală s-au mai calificat bulgarul Petar Mițin (1 min 46 sec 99/100), germanul Jarno Baschnitt (1 min 47 sec 38/100), irlandezul Evan Bailey (1 min 47 sec 48/100), croatul Niko Jankovic (1 min 48 sec 57/100), elvețianul Antonio Djakovic (1 min 48 sec 61/100), britanicul Charlie Hurchinson (1 min 48 sec 66/100) și germanul Timo Sorgius (1 min 48 sec 86/100).
Finala de la 200 m are loc tot joi de la 19:24 (ora României).
