Astăzi, 22 septembrie, se împlinesc 34 de ani de la prima reușită semnată de Gheorghe Hagi în tricoul formației spaniole Real Madrid.

În 1990, Gică Hagi se transfera de la Steaua la Real Madrid pentru 4 milioane de dolari, o sumă record în acele vremuri.  A jucat 2 sezoane într-o echipă cu mulți fotbaliști de valoare, precum Michel, Butragueno și Hierro, iar românul a purtat tricoul cu numărul 10, cel care se acorda, mai ales atunci, celui mai valoros fotbalist al echipei.

Iată prima dintre cele 19 goluri reușite de Hagi în cele 64 de meciuri jucate pentru Los Blancos. Se întâmpla pe 22 septembrie 1990, într-un Zaragoza – Real Madrid 1-4.

VIDEO. Primul gol reușit de Gică Hagi la Real Madrid

Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi a fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori și a strâns 125 de prezențe sub tricolor.

Hagi a participat cu România la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000), precum şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998).

Este pe prima poziție în topul marcatorilor pentru echipa națională, alături de Adrian Mutu, cu 35 de goluri.

Palmaresul în afara României

Patru Supercupe ale Spaniei, o Cupa UEFA, o Supercupă a Europei, patru campionate două Cupe și două Supercupe ale Turciei sunt trofeele cucerite de Gică Hagi în perioada 1990 – 2001, în afara României.

Farul, Sportul Studențesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, FC Barcelona și Galatasaray sunt echipele la care a jucat Gică Hagi.

Exit mobile version