Tottenham Hotspur a câștigat trofeul Europa League, după ce a învins-o pe Manchester United cu scorul de 1-0, miercuri seara, în finala desfășurată pe Stadionul San Mames din Bilbao.
Tottenham a obținut primul său trofeu după o pauză de 17 ani, de la Cupa Ligii engleze din 2008, și primul trofeu european după o pauză de 41 de ani, de la Cupa UEFA din 1984.
Golul atacantului galez Brennan Johnson (42) a fost cel care a adus acest trofeu londonezilor, el urmând să figureze și în palmaresul fundașului român Radu Drăgușin, indisponibil de mai multe luni, dar care a jucat 7 partide în această campanie.
Trofeul obținut de echipa antrenată de Ange Postecoglou face uitat un sezon foarte slab în Premier League, cu atât mai mult cu cât aduce și calificarea lui Spurs în Liga Campionilor. În schimb, eșecul completează un sezon catastrofal pentru United, care a dezamăgit pe toate planurile, ratând și acest ultim „colac de salvare”.
Meciul de la Bilbao nu a fost unul spectaculos, cele două echipe fiind lipsite de idei, de inspirație.
Prima ocazie a meciului și-a creat-o Johnson, care a șutat din unghi (11), dar Onana a respins. Tottenham a continuat să fie periculoasă, dar Richarlison (13) a șutat din întoarcere în Bruno Fernandes.
„Diavolii roșii” au avut o singură oportunitate notabilă în prima parte, dar șutul lui Amad Diallo (16) a trecut prin fața porții.
În min. 42, Brennan Johnson a reluat la colțul scurt centrarea lui Sarr, iar mingea intră în poartă din Shaw.
United a avut o ocazie uriașă de egalare (68), dar van de Ven a avut o intervenție magistrală și a respins de pe linia porții, acrobatic, mingea trimisă cu capul de Hojlund, după o minge scăpată de portarul Vicario.
Bruno Fernandes a apărut la finalizare (72), dar a trimis pe lângă țintă cu capul.Manchester United a reușit să își creeze prima ocazie după pauză în min. 59, când centrarea periculoasă a lui Bruno Fernandes, din lovitură liberă, a fost respinsă de Vicario.
Pe contraatac, Tottenham a fost aproape să dea lovitura prin Solanke, dar acesta a greșit preluarea în poziție excelentă de finalizare (62).
O ocazie mare a avut și Garnacho (74), care a pătruns în careu și a șutat, dar Vicariol a fost imbatabil.
Ultima șansă de egalare a echipei pregătite de Ruben Amorim a fost o lovitură de cap a lui Shaw (90+7), dar Vicario a fost providențial.
Finala de la Bilbao a fost a doua integral engleză în Europa League, după ce în 2019, la Baku, Chelsea a învins-o pe Arsenal cu scorul de 4-1.
Tottenham a câștigat Cupa UEFA (actuala Europa League) de două ori (1972, 1984) și a mai jucat o finală (1974).
