România a fost învinsă dramatic de Spania, cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, la Bratislava, într-un meci din Grupa A a Campionatului European Under-21 din Slovacia.

România a început excelent și a marcat un gol superb prin Louis Munteanu (4), cu un șut la vinclu de la 20 de metri, după o lansare a lui Borza.

Tricolorii au continuat să joace ofensiv, dar Octavian Popescu (8) a trimis peste poartă de la 25 de metri. O nouă cursă a lui Borza (11), s-a încheiat cu o centrare pentru Rareș Ilie, dar acesta a reluat pe lângă poartă, ratând o mare ocazie.

Spania a dominat jocul (posesie de 70%) și și-a creat mai multe ocazii de gol, dar România s-a apărat bine, organizat, chiar dacă a mai făcut și erori. Diego Lopez (13) a reluat pe lângă poartă de la 14 metri, iar Matei Ilie a respins de pe linia porții mingea trimisă de Joseph (18).

În minutul 23, Tarrega a fost ținut de Matei Ilie în careu, iar „La Rojita” a primit penalty, la sesizarea arbitrajului video, dar Mateo Joseph a trimis pe lângă poartă (26).

Spania a mai avut o ocazie de gol în prima repriză, când Pubill (31) a reluat mingea la un corner, dar balonul a căzut pe transversală.

Repriza secundă a continuat pe aceleași coordonate. Mosquera (51) a reluat de la 6 metri, dar Sava a respins în corner. Javi Guerra (55) a șutat peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri.

România a ratat două ocazii mari din 6 metri (62), fiind blocat de fiecare dată.

Sava s-a remarcat la șutul lui Javi Guerra de la 14 metri (67) și la șutul lui Moro (69), deviat de Stoica, goalkeeper-ul respingând în transversală. Portarul lui Udinese a respins și șutul lui Jaureguizar (78).

Echipa antrenată de Daniel Pancu (suspendat) și coordonată de pe margine de secundul Răzvan Rotaru a mai avut o ocazie de a tranșa meciul, dar Grameni (79) a tras pe lângă poartă de la 12 metri.

În minutul 79, Javi Guerra a șutat de la 22 de metri, dar Sava a respins în corner.

În minutul 84, Blănuță a fost eliminat la doar șapte minute de la intrarea pe teren, pentru un atac brutal la Mosquera.

Imediat după eliminare, Spania a egalat cu un șut de la aproape 30 de metri (85), cu care Jaureguizar l-a surprins pe Sava.

Defensiva noastră a mai cedat o dată, când Roberto Fernandez (88) a reluat din cinci metri, la centrarea lui Moro.

Spania s-a calificat în sferturile de finală cu acest succes.

România este practic eliminată din competiție după două înfrângeri la limită, în ciuda prestațiilor bune.

În primul meci de la Euro, România a fost învinsă de Italia cu scorul de 1-0.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc marți 17 iunie, România – Slovacia (Bratislava, 22:00) și Spania – Italia (Trnava, 22:00).

Exit mobile version