În fața a 80.000 de spectatori, pe Rose Bowl din Pasadena, Paris Saint-Germain, campioana Europei, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 4-0, în Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor.
Echipa franceză s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Fabian Ruiz (19), Vitinha (45+1), Senny Mayulu (87) și Kang-in Lee (90+7 – penalty), într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.
Kovacs, care a arbitrat-o pe PSG și în finala cu Inter Milano (5-0), a arătat nu mai puțin de nouă cartonașe galbene în acest meci, dintre care două lui Lenglet, francezul fiind eliminat în minutul 78.