Fotbalul românesc este în doliu, după ce Gheorghe Mulţescu a murit astăzi la vârsta de 72 de ani.

Fostul mare antrenor era internat de săptămâna trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă din cauza unei pneumonii.

Anunțul a fost făcut pe Instagram de către fostul ofițer de presă al „Câinilor Roșii”, Ionel Culina, același care a informat publicul că Mulțescu se afla în spital. 

În cariera sa, a evoluat pentru Jiul Petroșani, Dinamo, CSM Suceava, Rocar și UTA Arad.  A adunat 359 de prezenţe pe prima scenă a fotbalului românesc. Cu Dinamo a câştigat de 3 ori campionatul şi de două ori Cupa României.

A jucat de 15 ori în echipa naţională şi a fost component al reprezentativei studenţeşti a României.

El era poreclit „SMURD” şi a antrenat pe Dinamo Bucureşti, Sportul Studenţesc, FC Vaslui, FC Voluntari, Astra, Petrolul Ploiești sau Universitatea Cluj.

I s-a mai spus și „Turcul” pentru perioada în care a antrenat în Țata Semilunei. A început la Samsun (1993-1997), cu care a terminat un sezon pe locul 5. A mai pregătit pe Kayserispor, Adana, Ankaragucu, Gaziantepspor, Samsunspor iar și Kahramanmaraspor. Iar în lumea arabă a fost tehnicianul celor de la Al Taawon și Al Ettifaq.

Federația Română de Fotbal a anuțat că la meciurile rămase de disputat în această etapă se va ține un moment de reculegere în memoria fostului internațional român.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Exit mobile version