Adrian Mutu nu mai este antrenorul Petrolului, după ce fostul mare internațional român și-a reziliat contractul cu formația ploieșteană.

Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieștene la începutul acestui an, încheindu-și mandatul după zece partide oficiale.

Componența noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită și comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.

Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.

Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naționala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku, CFR Cluj.

Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formația pe locul al șaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.

Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoșani, scor 0-2.

Exit mobile version