Close Menu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
ULTIMA ORĂ
  • Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan
  • Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s
  • Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu
  • Răzbunarea lui Bolojan. Membrii PNL care au votat Guvernul Veștea își pierd funcțiile din Parlament
  • Bacalaureat 2027 – Când sunt probele de evaluarea competențelor
Facebook X (Twitter) Instagram YouTube
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
sâmbătă, 26 septembrie
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Justiție Știrile Zilei

Poliția face apel la populație pentru identificarea piromanului de la Parlament

Marinescu Ionuț17/09/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn
Poliţia Română a publicat o fotografie cu bărbatul care a incendiat, marţi, o încăpere din Palatul Parlamentului şi face apel la populaţie pentru depistarea acestuia.

„Imaginea persoanei a fost făcută publică pentru ca cetăţenii să ne sprijine şi îi rugăm pe această cale să ne sprijine pentru identificarea persoanei. De asemenea, dacă o văd în stradă, sunt rugaţi să nu intervină şi să anunţe poliţia de îndată”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Octavian Dan.

În imaginile publicate de Poliţia Română apare un bărbat cu părul grizonat, de circa 60-65 de ani.

El a precizat că Poliţia audiază martori, verifică şi camerele de supraveghere în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

„Desfăşurăm investigaţii pe toată gama de atribuţii pe care le avem, de îndată ce derularea anchetei ne va permite, vom reveni cu informaţii”, a mai spus Octavian Dan.

De asemenea, şeful pazei Jandarmeriei de la Palatul Parlamentului a arătat că incidentul s-a produs într-o zonă unde nu se execută măsuri de control.

„Se afla în zona de aşteptare (…). Noi am luat primele măsuri care s-au impus şi am cooperat cu Poliţia pentru identificarea acestei persoane. Am luat primele măsuri pentru identificarea persoanei în cauză. Am blocat accesul în instituţie – atât intrarea, cât şi ieşirea. Ulterior, din datele pe care l-am avut la dispoziţie, persoana reuşise să părăsească instituţia”, a spus reprezentantul Jandarmeriei.

El a adăugat că Jandarmeria a primit alerta privind incidentul după ora 13,40, în timp ce alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 13,07.

„Toate efectivele aflate în serviciu la momentul actual participă la operaţiunile de căutare. Cu siguranţă nu mai este în curtea Palatului Parlamentului”, a mai spus oficialul.

Poliţia Română a precizat anterior că bărbatul este căutat pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Incendiul nu a fost provocat în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul – care a dat foc unor bunuri pe care le deţinea- nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).

„În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii”, au informat poliţiştii.

În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi au fost luate măsuri de evacuare a persoanelor.

„Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale. La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP”, a precizat Jandarmeria. 

apel bărbat fotografie incendiu Palatul Parlamentului piroman poliția română populație

Pe aceeași temă

Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026
Economie

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

Marinescu Ionuț24/09/2026
Justiție

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

Costin Munteanu24/09/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea regională cu organizaţiile PSD din Oltenia, care a avut loc la Craiova, că a fost o discuţie…

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

24/09/2026

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

24/09/2026
Copyright 2026 © NEWSescu. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Echipa

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.