Plenul Senatului a încuviinţat prin vot secret cererea de efectuare a percheziţiei informatice în cazul senatorului Eugen Pîrvulescu.

Au fost 77 de voturi pentru şi un vot nul.

Pe 11 octombrie, Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Senatului, pe 15 octombrie, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul lui Eugen Pîrvulescu.

Eugen Pârvulescu a demisionat din PNL în urmă cu două săptămâni.

Exit mobile version