Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că actuala conducere a Partidului Social Democrat ar trebui să facă un pas în spate la următorul congres, în opinia acestuia PSD fiind setat pe autodistrugere în acest moment.
Joi, la finalul ședinței Consiliului Local Municipal Buzău, Constantin Toma a declarat că a primit semnale din partea unor primari din România cu privire la faptul că PSD ar trebui să intre la guvernare.
„PSD trebuie să intre la guvernare, este obligatoriu acest lucru, cred că s-a schimbat opinia și la nivelul conducerii, pentru că sunt sunat de multă lume, vorbesc de primari din România care sunt de acord cu poziția mea. Înhamă-te la treabă și oferă susținere pentru reformă, pentru că echipa asta de negociatori a PSD este cea mai bună echipă a României. Conducerea PSD este învățată să negocieze extraordinar de bine, nu prea se pricepe la reforme. Echipa este fosta și actuala conducere a PSD, mai puțin domnul Marcel Ciolacu. Singura variantă de premier este Ilie Bolojan. Practic, s-a votat acest tandem, domnul actual președinte Nicușor Dan a spus de foarte multe ori că dorește să facă tandem, dumnealui președinte și Ilie Bolojan premier, pentru conducerea țării. PSD are în momentul ăsta o problemă de credibilitate, a pierdut foarte mulți dintre alegători, care s-au dus la AUR sau la Victor Ponta iar actuala conducere la viitorul congres sper să facă pasul în spate și să lase loc altei echipe să se ocupe pentru a mai exista, pentru că în momentul ăsta PSD este setat pe autodistrugere”, a afirmat primarul municipiului Buzău.
Referitor la parcursul politic al fostului președinte PSD și premier Marcel Ciolacu, el a apreciat că s-a încheiat.
„Din punctul meu de vedere nu mai are niciun viitor în politica românească. Toată lumea are o problemă de credibilitate, și eu am o problemă de credibilitate. În momentul în care pierzi patru rânduri de alegeri la rând trebuie să te dai mai mulți pași în spate, nu numai unul singur”, a susținut Toma.
Constantin Toma a fost prezent la ceremonia oficială de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan, pe care l-a susținut în turul doi al alegerilor din luna mai.
