După ce a redus numărul de zile în care se desfășoară examenele naționale, acum, Ligia Deca aduce modificări calendarelor anunțate inițial pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul viitor.
Probele scrise ale examenelor naționale revin la intervalul de zile consacrat.
Anul acesta, probele scrise ale Bacalaureatului s-au desfășurat fără nicio zi de pauză între ele.
Această modificare a calendarului examenului maturității, care mulți ani a avut o zi de pauză între cea de-a doua și cea de-a treia probă, a rezultat în note mai mici ale candidaților, creștere a numărului de erori la corectarea lucrărilor și absenteism mai mare.
Un calendar similar al examenelor naționale a fost anunțat de Ministerul Educației și pentru anul viitor.
Conducerea ministerului a venit însă cu modificări la calendarele Evaluării Naționale și Bacalaureatului, revenind la pauze între probele scrise, invocând doleanțele elevilor și opinia publică.
“Feedback preluat: zi liberă între probele de la examene!”, a scris ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.
“Am ținut cont de propunerile primite și de opiniile exprimate în spațiul public și vom introduce câte o zi liberă între probe la evaluarea națională 2025.
La bacalaureat 2025 vom introduce o zi liberă după a doua probă”, a mai anunțat Ligia Deca.
Propunerile vor fi prezentate Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației astăzi.
“Mă bucur că primim feedback, atunci când lansăm documente în consultare publică. Transparența instituțională, feedbackul constructiv și dialogul sunt, întotdeauna, cele mai potrivite modalități pentru a lua cele mai bune decizii pentru copii”, a îmcheiat mesajul său ministrul Educației.
La cea de-a doua sesiune de Bacalaureat din acest an au fost înregistrate cele mai slabe rezultate din ultimii 7 ani.
Peste 70% dintre candidați nu au reușit să promoveze examenul maturității.
Rezultatele finale ale Bac-ului de toamnă, după soluționarea contestațiilor, sunt așteptate mâine.
Așteptăm din nou diferențe mari între notele inițiale și cele de după contestații.
În cazul diferențelor mari după contestații, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Educației ar trebui să solicite comisii de anchetă.
Zilele libere dintre probele scrise ale examenelor naționale au fost eliminate prima dată în ultimul mandat de ministru al lui Sorin Cîmpeanu.
Ligia Deca a preluat modelul.
De fapt, asta a făcut doamna Deca de când se află la conducerea ministerului: copy – paste de la legile lui Cîmpeanu și executarea ordinelor de la partid și de la Palatul Cotroceni.
În rest, și-a umplut timpul așa cum a învățat de la Klaus Iohannis: plimbări și mese cu colegii.
Răsucirea ordinelor de ministru a fost laitmotivul ultimilor ani la conducerea Educației, sub Ligia Deca.

