Metrorex ar putea primi, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, suma de 131,3 milioane de lei, o parte din aceasta urmând să acopere datoriile pe care le are la compania Alstom Transport, care asigură servicii de mentenanţă a materialului rulant şi feroviar, potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte un proiect de act normativ privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. „În prezent, Metrorex SA se află în imposibilitatea de plată a obligaţiilor restante, ceea ce conduce la calculul şi înregistrarea de penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori,…
Autor: Redacția TZ
Peste 3.000 de oameni au fost prezenţi, duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate în cimitirul din localitate în memoria eroului naţional Avram Iancu, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 200 de ani. Manifestările comemorative au început duminică dimineaţa la biserica din cimitirul de la Ţebea, cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de înalţi ierarhi bisericeşti, urmată de o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu şi depunerea de coroane de flori la mormântul acestuia. „Avram Iancu a dorit şi a luptat jertfelnic pentru fericirea celor mulţi. Motiv pentru care şi este considerat erou naţional…
Nu mai puțin de 80% dintre românii care vor să acceseze programul „Casa Verde” nu ştiu ce documente sunt necesare pentru a se înscrie în program şi a fi eligibili pentru finanţarea panourilor solare, arată rezultatele unui studiu intern, realizat de o companie specializată în sisteme fotovoltaice. Potrivit datelor centralizate de Kilowat, în ultimele luni, mii de persoane au solicitat companiei informaţii despre „Casa Verde 2024”. „În 60% din cazuri au întrebat când începe programul, în aproape 80% din cazuri ce documente sunt necesare pentru înscriere, iar în 40% din cazuri au întrebat dacă înscrierea poate fi făcută de compania…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod portocaliu de caniculă, valabile luni şi marţi, în patru judeţe, precum şi două Coduri galbene de vreme caldă, ce vor fi în vigoare în aceeaşi perioadă în aproape întreaga ţară. Conform ANM, avertizarea Cod portocaliu va afecta judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35 – 37 de grade, iar minimele de 18 – 20 de grade, valori uşor mai mari, în…
Numărul ambalajelor cu sigla SGR returnate de pe piaţă, la data de 1 august 2024, a depăşit 1,336 miliarde, echivalentul unei cantităţi de 90.800 de tone, conform Barometrului RetuRO, informează Agerpres. Datele centralizate de administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) arată că, din totalul celor peste 1,336 miliarde de ambalaje colectate prin reţeaua specializată, 770,7 milioane de bucăţi au fost recipiente din plastic, 318,9 milioane ambalaje din metal şi aproape 247 de milioane ambalaje din sticlă. Ca pondere procentuală, situaţia se prezintă astfel la 1 august 2024: plastic – rată de returnare de 39,61%, metal (36,47%) şi sticlă (35,38%). De la…
După inundaţiile care au avut loc în ultimele zile pe litoral, șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că trebuie să ne aşteptăm la astfel de fenomene meteo extreme nu doar în Constanţa, ci şi în alte zone din România, şi a sfătuit populaţia să țină cont de mesajele RO-Alert. Într-o intervenţie la Digi 24, Arafat a spus că în ultimele două zile, din 29 august, până duminică dimineaţa în judeţele Constanţa şi Tulcea s-a intervenit în 26 de localităţi pentru evacuarea apei din 93 de case, 75 de curţi, 85 de subsoluri care unele sunt la operatori economici, altele la…
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 6, între localităţile Cornetu şi Mihăileşti din judeţul Giurgiu, din cauza unui autocamion răsturnat pe suprafaţa de rulare în urma coliziunii cu un autoturism. Potrivit unei informări a Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma accidentului patru persoane au suferit leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale. Se estimează că circulația va fi reluată după ora 22.00.
Ediţia de anul viitor a concursului muzical Eurovision se va desfăşura în oraşul elveţian Basel, a anunţat vineri postul public de televiziune SRG. Finala concursului, care anul acesta a fost urmărită de 163 de telespectatori din toată lumea, va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025. Autorităţile au spus că evenimentul va avea loc la complexul St. Jakobshalle, din Basel, care poate primi 12.000 de fani ai Eurovision. Evenimentul va aduce beneficii economice oraşului-gazdă în urma sutelor de mii de fani care vor lua cu asalt restaurante, hoteluri şi baruri. Guvernul a spus că va înainta o propunere de finanţare către…
Un tânăr din Ucraina a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, împuşcat în cap, într-o locuinţă din comuna George Enescu din judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, lângă cadavrul tânărului a fost găsită o armă de vânătoare. „La data de 31 august 2024, în jurul orei 8,00, am fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, din comuna George Enescu, cu privire la faptul că la locuinţa sa se află un cetăţean ucrainean decedat. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă,…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, valabile până duminică dimineaţa în judeţele Constanţa şi Tulcea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 august ora 10:00 – 1 septembrie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă local în judeţul Constanţa, zona litorală a judeţului Tulcea, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, cu viteze de 50 – 55 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi,…