Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat vineri în vizită oficială la Chişinău, a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, un subiect important abordat în cursul discuţiilor fiind parcursul european al ţării vecine de peste Prut, în contextul în care vizita are loc cu puţin timp înaintea referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la UE, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din această ţară. Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat cu acest prilej că România crede în vocaţia europeană a Republicii Moldova şi va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care…
Autor: Redacția TZ
Un timişorean s-a ales cu permisul suspendat şi o sancţiune de aproape 2.500 de lei, după ce a fost prins de poliţişti că mergea cu viteza de 213 kilometri pe oră pe drumul naţional DN1, în afara localităţii Cristian, adică peste dublul vitezei maxime permise. „213km/h – este viteza cu care a fost depistat, de către poliţiştii formaţiunii rutiere din Sălişte, un şofer de 31 de ani din Timiş Aparatul radar l-a ‘fotografiat’ pe şofer pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 100 km/h (pe DN1 km 323+250m, în afara localităţii Cristian, pe sensul de mers…
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că a iniţiat procedura prin care Planşeul Unirii se întoarce în administrarea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, având în vedere că edilul Bucureştiului „a blocat” lucrările necesare la acest obiectiv, declarat de experţi „pericol public”. Am iniţiat procedura de denunţare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planşeului Unirii. În acest fel, planşeul de la Unirii se va întoarce în administrarea primarului general, cel care a blocat lucrările necesare pentru a elimina cât mai rapid pericolul pentru zecile de mii…
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a luat miercuri o decizie fără precedent, declarându-l pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, „persona non grata” în Israel, reproşându-i că nu a condamnat fără echivoc atacul masiv cu rachete balistice al Iranului împotriva Israelului de marţi seara. Această decizie intervine după reacţia lui Guterres la atacul iranian de marţi seara asupra Israelului, considerată insuficientă de autorităţile israeliene. Katz a criticat absenţa unei condamnări explicite a Iranului în declaraţia secretarului general, considerând-o o continuare a unei politici pe care a catalogat-o drept antiisraeliană încă de la începutul războiului în Fâşia Gaza, declanşat…
Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea am solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Aşa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa…
Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA. De asemenea, instanţa nu a fost de acord ca Alfred Bulai să îşi părăsească locuinţa pentru a merge la un control medical şi nici să ia legătura cu Ioana Benga, fosta sa secretară de la SNSPA. „Admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 referitor la inculpatul Bulai Alfred. Dispune prelungirea…
Iranul a lansat marţi un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului în ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban, relatează Reuters, citată de Agerpres. Sirenele au sunat pe teritoriului Israelului şi s-au auzit explozii la Ierusalim şi în valea Râului Iordan, după ce israelienii s-au îndreptat spre adăposturi. Reporterii de la televiziunea de stat israeliană au stat la pământ în timpul transmisiunilor în direct. Jurnalişti ai agenţiei de presă Reuters au declarat că au văzut rachete interceptate în spaţiul aerian al statului vecin Iordania. Potrivit presei israeliene, au fost lansate până la 200 de…
Statele Unite dispun de informaţii conform cărora Iranul pregăteşte lansarea iminentă a unui atac cu rachete balistice asupra Israelului, a declarat marţi agenţiei France Presse un înalt responsabil american. „Noi susţinem activ pregătirile defensive” ale Israelului, iar un „atac militar direct al Iranului contra Israelului ar antrena consecinţe grave” pentru Teheran, a mai spus acelaşi oficial, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului. Israelul este pregătit „să se apere şi să atace”, a transmis armata israeliană după atenţionarea venită de la Washington, adăugând că nicio ameninţare nu a fost identificată până la ora actuală. Armata israeliană a lansat marţi o operaţiune…
La depunerea candidaturii pentru Cotroceni, lidera Uniunii Salvaţi România (USR), Elena Lasconi, spune că dacă ar fi fost în funcţia de preşedinte al României ar fi avut o atitudine „mai fermă”, după ce Austria a blocat aderarea ţării noastre în Schengen. „În momentul în care Austria s-a pronunţat împotriva spaţiului Schengen, eu aş fi fost mai fermă, dacă aş fi fost preşedintele României. În primul rând m-aş folosi de votul meu în Consiliul European. În al doilea rând, nu aş fi amendat în niciun fel investitorii din Austria care sunt la noi în ţară şi mai degrabă m-aş fi dus…
România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, deoarece dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care ţara noastră aspiră nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni „bine pregătiţi, competitivi şi care îşi pun în valoare creativitatea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. “Dragi studenţi, cei prezenţi aici şi toţi cei care începeţi astăzi anul universitar, vă îndemn ca, indiferent de facultatea pe care aţi ales să o urmaţi, să vă bucuraţi din plin de aceşti ani de maturizare şi de formare academică.…