Președinta pro-europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat asupra unei puternice interferențe rusești înaintea alegerilor parlamentare de duminică din țara sa, relatează dpa, citată de Agerpres. Într-un interviu pentru postul public german de televiziune ZDF publicat sâmbătă, ea a spus că la acest scrutin sunt în joc integritatea teritorială și independența țării. Potrivit Maiei Sandu, Moscova exercită o presiune enormă pentru a se amesteca în vot, cheltuind „sute de milioane de euro” pentru a finanța partide politice, a mitui alegători și a instrui tineri pentru activități destabilizatoare. Candidată la UE din 2022, mica republică găzduiește aproximativ 2,4 milioane de…
Autor: Redacția TZ
Președintele Nicușor Dan participă luni, la Blaj, la ceremonia de înmormântare a cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a informat Administrația Prezidențială. Ceremonia va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Preasfânta Treime”. Șeful statului a transmis un mesaj, joi, la moartea cardinalului Lucian Mureșan. „În Blajul îndoliat, în aceste momente deosebit de triste pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, doresc să transmit condoleanțe tuturor credincioșilor aflați sub păstorirea Preafericirii Sale”, a afirmat președintele. El a adăugat că amintirea Cardinalului Lucian „rămâne strâns legată de istoria tumultoasă a Bisericii pe care a păstorit-o…
Lucrările pe tronsonul Bacău- Paşcani al A7 (Autostrada Moldovei) se apropie de 40%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. „Lucrările pe tronsonul Bacău- Paşcani al A7 (Autostrada Moldovei) se apropie de 40%! Constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat pe toate cele trei loturi cu peste 700 de muncitori şi mai mult de 450 de utilaje”, scrie Pistol, pe Facebook. Pe Lotul 1 (Săuceşti – Trifeşti), în lungime de 30,3 km, stadiul fizic este de 38,5%. Lucrările de pe Lotul 2 (Trifeşti – Gherăeşti), în lungime de 18,99 km, au ajuns la un stadiu fizic de 36%. Pe şantierul Lotului…
Curtea de Apel București a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a elevului în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis în ultimele zile mesaje de amenințare către școli și spitale. Tânărul este acuzat de DIICOT de săvârșirea infracțiunii de amenințare în scop terorist. Procurorii spun că adolescentul a fost ajutat de o fată în vârstă de 14 ani să trimită mesaje de amenințare la aproximativ 1.000 de adrese de email aparținând unor instituții. „Din probele administrate a reieșit că, la datele de 21 și 23.09.2025, inculpatul împreună cu o minoră de 14 ani a transmis mai…
Fostul general SRI, Dumitru Dumbravă, a murit vineri la Spitalul SRI. El a condus direcţia juridică a SRI în mandatul lui Florian Coldea şi a fost trimis în judecată de DNA în iulie, alături de fostul director adjunct SRI. La începutul lunii iulie. DNA i-a trimis în judecată pe fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, pe fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, pe avocatul Doru Trăilă şi a pe omul de afaceri Dan Tocaci, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, câte două infracţiuni de trafic de influenţă, exercitarea fără drept a unei…
Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă vineri ieşirea din competiţia electorală din Republica Moldova, pentru a nu fragmenta şi mai mult votul din data de 28 septembrie. „Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă ieşirea din competiţia electorală din Republica Moldova. Deşi am fost acuzaţi de vrute şi nevrute, în faţa unui moment de cotitură pentru românii de peste Prut decizia noastră este de a nu fragmenta şi mai mult votul din data de 28 septembrie. AUR se retrage din această cursă şi pentru a nu produce şi mai multă dezbinare şi a nu dezorienta publicul. Avem simţul datoriei împlinite”, spune…
Tyler Robinson, presupusul ucigaș al influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost inculpat pentru asasinat, a anunțat marți procurorul local Jeffrey Gray, precizând că va solicita pedeapsa cu moartea. Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, și-a justificat acțiunea față de apropiații săi prin ‘ura’ vehiculată, potrivit lui, de Charlie Kirk , a declarat procurorul comitatului Utah într-o conferință de presă. Tyler Robinson este vizat de șapte capete de acuzare, între care cel de asasinat, ‘pentru că a cauzat intenționat sau cu bună știință moartea lui Charlie Kirk în circumstanțe care au antrenat un risc mare de moarte pentru…
Toto Dumitrescu, în vârstă de 28 de ani, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a produs un accident de mașină în cartierul Primăverii din Capitală și a fugit de la fața locului. Duminică, în jurul orei 13:05, Brigada Rutieră a fost sesizată prin numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație, la intersecția dintre bd. Mircea Eliade și bd. Primăverii, din Sectorul 1. Din primele informații, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe bd. Primăverii, a intrat în coliziune cu…
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată. În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra – tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică – alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa. De menționat că Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra și un alt membru al familiei -…
Președintele american Donald Trump a avertizat luni că va declara starea de urgență în Washington, după ce primarul capitalei SUA, Muriel Bowser, a declarat că poliția locală nu va coopera cu autoritatea pentru vămi și imigrație (ICE, Immigration and Customs Enforcement), transmite Reuters, citată de Agerpres. Disputa între poliție și ICE este legată de o prevedere privind informațiile despre străinii care trăiesc sau intră ilegal în Statele Unite. Măsurile în domeniu erau deja criticate chiar înainte de amenințarea lui Trump, pe motiv că reprezintă o depășire a atribuțiilor autorităților federale. Luna aceasta, mii de protestatari au ieșit în stradă după…