Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, potrivit unor surse din avocatură. Călin Georgescu cere Curţii Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidenţialelor în care s-au calificat el şi Elena Lasconi. Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. Acesta cere: suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluţionarea cauzei şi obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, şi să organizeze turul doi al alegerilor prezidenţiale între el şi Elena Lasconi. O altă solicitare vizează obligarea statului…
Autor: Costin Munteanu
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut precizări în legătură cu modul în care România ajută Republica Moldova după oprirea exporturilor de gaze naturale ruseşti prin conductele care tranzitau Ucraina. Potrivit lui Burduja, exporturile de energie electrică şi gaze naturale se fac din România în Republica Moldova pe baze comerciale, în condiţiile legii, iar sprijinul acordat este „numai în limita volumelor disponibile DUPĂ acoperirea nevoilor proprii” ale României. „Astăzi este şi prima zi în care gazul rusesc nu mai tranzitează Ucraina. Rusia a folosit energia ca armă de şantaj timp de decenii, ameninţând mereu cu “închiderea robinetului”. Şi continuă să facă…
Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de aproape 460.000 de lei unor operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în zone turistice, ca Bucovina, Braşov, Maramureş, Valea Prahovei, Băile Felix şi Rânca. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de control, transmis joi AGERPRES, controalele tematice efectuate sub denumirea de “Comandament de iarnă 2024”, au avut loc în perioada 27 – 30 decembrie şi au vizat 144 de comercianţi din zonele menţionate.În urma verificărilor, au fost aplicate 86 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 458.000 de lei, un număr de 117…
Zece persoane au fost rănite după ce mai mulţi bărbaţi au deschis focul asupra unui grup de oameni care aşteptau în faţa unui club de noapte din Queens, în New York, a anunţat Departamentul de Poliţie din oraş într-o conferinţă de presă susținută în această dimineaţă. Poliţia a primit relatări despre mai multe persoane împuşcate într-un spaţiu de evenimente din Queens miercuri seară, la ora locală 23:18, a declarat şeful de poliţie Philip Rivera.Nouăzeci de persoane se aflau în interiorul clădirii, care era la capacitate maximă, a spus Rivera. Afară era o coadă de 15 persoane care aşteptau să intre…
FBI investighează atacul comis de un fost soldat american, fan al grupării Stat Islamic, care a intrat cu maşina într-o mulţime din popularul Cartier Francez din oraşul New Orleans, în sudul Statelor Unite, în mijlocul festivităţilor de Anul Nou, omorând cel puţin 15 persoane şi rănind aproximativ 30, înainte de a fi ucis de poliţie. Suspectul în vârstă de 42 de ani a fost identificat de către poliţia federală ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un “cetăţean american din Texas” şi fost militar din forţele terestre.În jurul orei 03:15 (09:15 GMT), la volanul unei camionete, el a intrat în mulţimea care se…
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă până mâine dimineaţă în zone montane din zece judeţe, precum şi două Coduri galbene de intensificări ale vântului, ce vizează perimetre din Transilvania, Crişana, Moldova şi Oltenia. Conform prognozei Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 2 ianuarie, ora 22:00 – 3 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Munţii Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. În aceste zone, din judeţele Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Harghita, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş-Severin, vântul va sufla tare, cu…
Douăsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise de un bărbat înarmat care a declanşat miercuri un atac armat într-un restaurant din sudul Muntenegrului, a declarat azi procuroarea responsabilă de acest caz. “Douăsprezece persoane au fost ucise, inclusiv doi copii”, a declarat procuroarea Andrijana Nastic.Bilanţul anterior vorbea de cel puţin zece morţi.Autorul atacului armat s-a sinucis cu un glonţ în cap în timp ce era înconjurat de poliţie.
Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul din Superligă, astăzi, pe site-ul său oficial. Cele două părţi au semnat un contract valabil până în vara anului acestui an, cu opţiunea de prelungire până în iunie 2027.Burcă va anunţa în zilele următoare stafful tehnic pe care se va baza.”Sunt foarte fericit că mă întorc la Galaţi după 10 ani. Vreau să le mulţumesc suporterilor şi în mod special lui Dorinel pentru că au reînviat povestea şi spiritul unui oraş care arde pentru fotbal. Vom încerca să ducem mai departe legământul pe care Dorinel l-a…
Ungaria a pierdut în mod oficial astăzi un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, a indicat Comisia Europeană, o premieră în Uniunea Europeană. Bruxellesul declanşase în primăvara lui 2022 mecanismul de condiţionalitate împotriva Ungariei, o procedură prin care au fost suspendate unele livrări de fonduri.Comisia Europeană exprimase atunci ‘îngrijorări serioase’ cu privire la utilizarea de către Ungaria a bugetului UE, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, precum şi de o lipsă de control şi transparenţă.Budapesta a întreprins între timp reforme care au permis deblocarea unei părţi din…
Numeroase incidente violente au fost înregistrate în Bruxelles de Anul Nou. În capitala Belgiei au avut loc 159 de arestări, relatează POLITICO. Petrecăreţii au incendiat zeci de maşini şi au aruncat cu cocteiluri Molotov în serviciile de urgenţă din Bruxelles marţi seara, oraşul confruntându-se cu un val de dezordine în noaptea de Revelion. This is Brussels. We need mass deportations now. pic.twitter.com/p8fMha4lq5— RadioGenoa (@RadioGenoa) January 1, 2025 Cel puţin 60 de maşini au ars, iar pompierii care au încercat să stingă flăcările au fost loviţi cu pietre şi cocktailuri Molotov, fiind nevoiţi să se retragă în unele cazuri, potrivit departamentului…