Rapid a anunțat parafarea unui nou transfer, în persoana mijlocaşului norvegian Tobias Christensen, care a semnat un contract pe trei sezoane cu echipa de sub Podul Grant. Născut la Kristiansand, Tobias Christensen a fost transferat de la Fehervar, din prima ligă maghiară, pentru suma de 700.000 de euro. „Am văzut fotografii şi clipuri cu suporterii şi abia aştept să joc în faţa lor. Este un proiect foarte ambiţios, m-a atras acest lucru şi sper că vom reuşi să ducem Rapidul în vârful clasamentului”, a spus Christensen pentru site-ul clubului giuleştean. În vârstă de 24 de ani, Christensen a evoluat pentru…
Autor: Cătălin Mihai
Rapid Bucureşti a anunțat transferul mijlocaşului Constantin Grameni de la Farul Constanţa, în schimbul sumei de 400.000 de euro. În vârstă de 21 de ani, Grameni a semnat un contract valabil timp de trei ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, constănţenii având şi procente dintr-o tranzacţie ulterioară. Poreclit „Dina”, Grameni a început fotbalul la Academia lui Gheorghe Hagi, evoluând la seniori doar pentru Farul Constanţa, acolo unde a fost şi căpitan de echipă. În palmares, Grameni are un titlu de campion, cu Farul, avându-i atunci printre coechipieri pe Marian Aioani şi Andrei Borza, jucători transferaţi ulterior la…
Vremea va deveni uşor instabilă în Bucureşti, iar începând de marţi seara vor fi înnorări şi ploi slabe, arată prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, pe durata zilei de 10 septembrie, în intervalul orar 9:00 – 21:00, cerul va deveni temporar noros. Spre sfârşitul intervalului va ploua slab şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade. ANM a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabile pe parcursul zilei de marţi în zone din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin,…
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 ATP, a câştigat în premieră turneul de Grand Slam de la US Open, după ce l-a învins ăn finală pe americanul Taylor Fritz (12 ATP), în trei seturi, cu 6-3, 6-4, 7-5. Italianul de 23 de ani s-a impus după două ore şi 16 minute de joc, obţinând al doilea titlu de Grand Slam al anului, după Australian Open, în ianuarie. Ca şi belarusa Arina Sabalenka, la feminin, Sinner a câştigat cele două turnee de Mare Şlem de pe hard, devenind cel mai tânăr jucător care reuşeşte acest lucru, confirmându-şi dominaţia la masculin, în timp…
Şcolile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice şi restul personalului din învăţământ, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia deschiderii noului an şcolar de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Capitală. Şeful statului a fost prezent la eveniment alături de ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Iohannis a subliniat că unul dintre obiectivele prioritare ale proiectului “România Educată”, transpus în legile educaţiei din 2023, a fost crearea unui mediu şcolar şi universitar care să fie nu doar propice dezvoltării educaţionale, ci şi un spaţiu în care toţi cei implicaţi să se simtă protejaţi şi respectaţi. El a susţinut că…
Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile anului şcolar 2024-2025. Noul an şcolar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 6 iunie 2025. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 13 iunie 2025. Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de…
România a cucerit nu mai puţin de nouă medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Edirne (Turcia), în cele 11 Finale A de duminică în care a avut echipaje. Aur a cucerit echipajul de patru rame feminin cu cârmaci (Delia Mirabela Grădinăciuc, Iuliana Isabela Boldea, Estera Vîlceanu, Larisa Bogdan, Rucsandra-Ioana Bucşa), cronometrat în 07 min 16 sec 35/100, urmat la distanţă de Italia (07:22.12). O victorie mai strânsă a obţinut echipajul de patru rame masculin cu cârmaci (Cristian-Vasile Nicoară, Ionuţ Pavel, Andrei Vatamaniuc, Sergiu Anfimov, Maria-Antonia Iancu), în 06 min 23 sec 40/100, urmat de Danemarca…
Ciclistul sloven Primoz Roglic (Bora-hansgrohe) a încheiat învingător în ediţia 2024 a Turului Spaniei, competiţie pe care a mai câştigat-o de trei ori în cariera sa, în 2019, 2020 şi 2021. Elveţianul Stefan Kung (Groupama-FDJ) a fost ce mai rapid în ultima etapă, obţinând primul său succes într-un mare tur, cu timpul de 26 min 28 sec, devansându-l pe Primoz Roglic, cu 31 sec, şi pe italianul Mattia Cattaneo (Soudal Quick-Step), cu 41 sec. În vârstă de 34 de ani, Roglic a fost urmat la general de australianul Ben O’Connor (Decathlon-AG2R), la 2 min 36 sec, şi de spaniolul Enric…
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Montreux (Elveția), după ce a învins-o, duminică, în finală, pe croata Petra Marcinko, cu 1-6, 6-3, 6-0. Clasată pe locul 130 WTA, Irina Begu s-a impus după o oră şi 33 de minute de joc. Românca de 34 de ani a pierdut fără drept de apel primul set al duelului cu Marcinko (18 ani, 292 WTA), dar a reuşit să revină şi să câştige. View this post on Instagram A post shared by Montreux Nestlé Open (@montreux_nestle_open) Pentru acest succes, Irina Begu s-a ales cu un cec…
Formația de handbal feminin Rapid Bucureşti a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii Campionilor, după ce a învins echipa muntenegreană Buducnost Podgorica, cu scorul de 32-27, duminică, în Sala Polivalentă. După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 15-15, vicecampioana României a făcut diferenţa în partea secundă. Andjela Janjusevic a fost cea mai bună marcatoare a echipei antrenate de David Ginesta Montes, cu 8 goluri, Albertina Da Cruz Kassoma a reuşit 5 goluri, Estavana Polman 5, Milena Raicevic 4, Aissatou Kouyate 3, Dorina Korsos 3, Polina Gorşkova 1, Alicia Fernandez Fraga 1, Sara Ristovska 1, Sorina Grozav 1.…