Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, şi-a depus candidatura, sâmbătă, la funcţia de preşedinte al României, context în care a precizat că vine cu plan pentru ţară, un crez politic şi un angajament moral, menţionând că puterea trebuie să stea la masă cu opoziţia. „Am decis să depun astăzi candidatura la Preşedinţia României după o perioadă, din punctul meu de vedere, pe care românii nu şi-au dorit-o în mod deosebit, deoarece vreau să vă reamintesc că în ultimii 20 de ani am avut 17 guverne. Acesta a fost modul de abordare a foştilor preşedinţi ca să poată să îşi conserve…
Autor: Cătălin Mihai
Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat o nouă schimbare pentru structura Cupei Davis, revenind la formatul cu meciuri disputate acasă şi în deplasare din septembrie anul viitor. Turneul istoric a trecut prin numeroase schimbări în ultimii ani, cel mai recent format vizând etapa grupelor desfăşurată la puţin timp după turneul US Open. Patru oraşe au găzduit grupele de patru echipe pentru un turneu în care fiecare întâlnea pe fiecare şi care a redus numărul de echipe de la 16 la 8, dar meciurile pe teren neutru au fost afectate de o prezenţă redusă a spectatorilor, iar jucătorii s-au plâns de…
Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru următoarele două partide ale nationalei României în grupa C2 a Ligii Națiunilor. 25 fotbaliști, 16 care evoluează în străinătate și 9 de la formații din Liga 1, au primit convocarea pentru acțiunea care începe duminică, 6 octombrie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia. Iată lista jucătorilor: PORTARI Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0) FUNDAȘI Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6) MIJLOCAȘI…
Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, vineri seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 1. Dinamo a deschis scorul rapid Cătălin Cîrjan (4), la capătul unei acţiuni personale. Farul a ratat mai multe ocazii de gol înainte de a egala prin armeanul Narek Grigorian (71), după ce Cristian Costin a sărit pe sub o minge. Grigorian (45) a şutat de la 11 metri, dar portarul Adnan Golubovic a respins de sub transversală. Slovenul s-a remarcat şi la lovitura de cap a lui Rivaldinho (45+3). Andrei Ciobanu a nimerit bara (59) cu…
Poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează, vineri dimineaţă, 316 percheziţii în toate judeţele, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Acţiunea, coordonată de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, este organizată într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. „În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a unei societăţi comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi…
FCSB a obținut al doilea succes consecutiv în Europa League, după ce s-a impus cu 1-0 pe terenul formației elene PAOK Salonic, deși a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică. Campioana Greciei a controlat jocul de la început, iar ghanezul Baba a avut prima ocazie (9), dar Târnovanu a respins lovitura sa de cap. Brazilianul Taison (14) a şutat peste poartă, iar un minut mai târziu a fost imitat de Şut, la poarta cealaltă. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut o bară prin Despodov (28), care a şutat din unghi. FCSB a replicat prin Şut, care a executat…
Peste 12.000 de alergători sunt aşteptaţi să participe la competiţiile din cadrul celei de-a 17-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti, care va avea loc în weekendul 12-13 octombrie. În cadrul Maratonului Bucureşti Raiffeisen Bank vor avea loc şi Campionatele Mondiale de maraton masters, dedicat alergătorilor de peste 35 de ani, la care vor participa 500 de sportivi din peste 40 de ţări. Cursele competitive ale evenimentului sportiv, Cursa 42 km Raiffeisen Bank, Campionatele Mondiale de maraton masters, Campionatele Naţionale de maraton, Cursa 21 km Autonom şi Cursa Ştafetă E.ON România, vor avea loc duminică, 13 octombrie, de la ora 09:00.…
Simona Halep a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova, cu 6-2, 6-1, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Hong Kong. Fostul lider mondial a început promiţător şi a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi nu a mai reuşit să câştige niciun ghame în primul set, pierdut cu 2-6. Halep a părut lipsită de mobilitate, de condiţie fizică şi a avut procentaje slabe la serviciu, cu cel puţin 20 de procente sub adversara sa la punctele cu ambele servicii. Românca a avut trei şanse de break (consecutive), dar nu a reuşit să fructifice niciuna. Simona Halep…
Mircea Geoană și-a depus oficial, joi, candidatura la Biroul Electoral Central, ocazie cu care a făcut o serie de declarații în fața presei. Geoană a depus liste cu aproape 500.000 de semnături de susţinere, reclamând birocraţia în ceea ce priveşte depunerea candidaturilor. „Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea mea ca viitor preşedinte al României”, a afirmat Geoană. „În România lui 2024, în mod normal nu ar fi trebuit să asistăm la sute şi sute de cutii şi de hârtii şi de…
Înaintea meciului dintre PAOK și FCSB din Europa League, antrenorul campioanei României, Elias Charalambous, a declarat că nu îi place să joace la egal, iar obiectivul în partida de astăzi este victoria. „Întotdeauna încerc să le dau jucătorilor mei toată informaţiile necesare pentru a fi mai uşor. Am analizat echipa, ştim ce joacă, avem un plan al echipei, un plan de joc, şi, dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie, sper să facem un joc bun şi vom încerca să câştigăm mâine. Ca să fiu sincer, nici mie, nici jucătorilor nu ne place să jucăm la egal. Cred că dacă…