Close Menu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
ULTIMA ORĂ
  • Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan
  • Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s
  • Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu
  • Răzbunarea lui Bolojan. Membrii PNL care au votat Guvernul Veștea își pierd funcțiile din Parlament
  • Bacalaureat 2027 – Când sunt probele de evaluarea competențelor
Facebook X (Twitter) Instagram YouTube
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
vineri, 25 septembrie
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Educație Știrile Zilei

VIDEO. Sute de sindicalişti din Educaţie şi Sănătate protestează la Parlament

Laurențiu Mușoiu07/07/2025
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn

Sute de sindicalişti din Educaţie şi Sănătate protestează, luni, la Parlament, faţă de măsurile fiscale propuse de Guvernul Bolojan. Protestul are loc pe o căldură sufocantă, în condiţiile în care meteorologii au emis cod Roşu de caniculă, avertizând că temperaturile pot depăşi 40 de grade.

Protestul se desfăşoară, între orele 11.00 şi 13.00, în incinta Parcului Izvor, de lângă Palatul Parlamentului, fiind organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sanitas.

Protestatari din toată ţara poartă steaguri şi pancarte în care cer, printre altele, „respect, echitate şi stabilitate pentru funcţia publică, echilibru în salarizare, tăierea numirilor politice în funcţia publică, dar şi criteriul competenţei, singurul mod de angajare în funcţia publică”.

Deşi temperatura, la această oră, atinge 35 de grade, manifestanţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de pachetul de măsuri fiscale care urmează să fie prezentat în Plenul reunit al Parlamentului şi pentru care Guvernul Bolojan urmează să-şi asume răspunderea.

Protestatarii, „înarmaţi” cu vuvuzele, porta-voce, umbrele şi şepci în culorile specifice profesiei, respectiv albastru pentru sindicaliştii din învăţământ şi roşu pentru cei din Sănătate, reclamă tăierea sporurilor pentru condiţii vătămătoare de muncă, măsură prin care, susţin ei, le sunt reduse veniturile salariale lunare cu sume cuprinse între 400 şi 1.200 de lei.

„Protestul de luni este la Parlament, având în vedere că Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament. Este firesc să fim în faţa Parlamentului luni. Era programat protestul la Guvern. Avem aprobare şi pentru Parlament. Am fost prevăzători. (…) După cum văd că stau lucrurile, este foarte probabil ca în 8 septembrie deschiderea anului şcolar să fie în stradă în Bucureşti şi în toate oraşele din România. În premieră în ultimii 35 de ani facem o altă deschidere. Profesorii sunt cu elevii în stradă. Să dăm un semnal nu doar pentru România, ci şi pentru celelalte ţări”, afirma preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

„Protestăm faţă de măsurile de austeritate care lovesc în membrii noştri! Acesta este doar începutul”, au anunţat şi reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Printre măsurile importante din pachetul de măsuri se află creşterea TVA – cota generală ajunge la 21%, iar singura cotă redusă va fi 11% – măsuri dure în ceeea ce priveşte asigurarea de sănătate unde milioane de români coasiguraţi până acum sau asiguraţi din oficiu vor trebui să plătească 2.430 de lei pe an pentru a mai beneficia de asigurare, creşterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, creşterea accizelor şi a taxării băncilor.

Partidele parlamentare aveau termen până luni, la ora 8.00, să depună amendamente la proiectul de lege.

Premierul Ilie Bolojan declara, vineri, după consultările cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că este extrem de importantă câştigarea credibilităţii în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii României, iar acest prim pachet de măsuri va fi discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie. De altfel, Guvernul a propus partenerilor sociali să-şi desemneze reprezentanţi în grupurile de lucru pentru elaborarea următoarelor două pachete de măsuri ce vor fi promovate în scopul reducerii deficitului bugetar.

Blocul Naţional Sindical a elaborat mai multe amendamente la pachetul de măsuri fiscale, care au fost transmise tuturor partidelor politice pentru a fi introduse în Legea pe care Guvernul Ilie Bolojan îşi va asuma luni răspunderea în Parlament. Sindicaliştii propun ca subvenţia să se acorde partidelor numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar, iar suma forfetară pentru deputaţi şi senatori să fie redusă la jumătate, în condiţiile în care, spun sindicaliştii, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizaţi.

educație proteste sănătate

Pe aceeași temă

Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026
Economie

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

Marinescu Ionuț24/09/2026
Justiție

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

Costin Munteanu24/09/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea regională cu organizaţiile PSD din Oltenia, care a avut loc la Craiova, că a fost o discuţie…

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

24/09/2026

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

24/09/2026
Copyright 2026 © NEWSescu. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Echipa

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.