Close Menu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
ULTIMA ORĂ
  • Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan
  • Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s
  • Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu
  • Răzbunarea lui Bolojan. Membrii PNL care au votat Guvernul Veștea își pierd funcțiile din Parlament
  • Bacalaureat 2027 – Când sunt probele de evaluarea competențelor
Facebook X (Twitter) Instagram YouTube
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
sâmbătă, 26 septembrie
NEWSescu
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Partide Știrile Zilei

Reacția Elenei Lasconi, după ce Nicolae Ciucă i-a cerut să se retragă din cursa pentru Cotroceni

Marinescu Ionuț23/10/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn

Preşedinta USR, Elena Lasconi, respinge propunerea liderului liberal, Nicolae Ciucă, de a se retrage din cursa prezidenţială pentru a susţine un proiect de dreapta.

Lasconi a opinat că retragerea sa din cursă nu l-ar ajuta pe Nicolae Ciucă, având în vedere că acesta a crescut cu 11% în decurs de şase zile, în sondaje.

„Pe domnul Ciucă nu îl mai ajută nimic acum şi nu ştiu cum l-aş putea ajuta eu, chipurile, dacă m-aş retrage. Ce pot să vă spun este că în ultimele şase zile nu au făcut nimic remarcabil, în afară de faptul că au votat împreună cu PSD să treacă legea cu pensiile speciale pentru cei aleşi; USR s-a împotrivit la această propunere legislativă. Am observat – dar ne-am obişnuit deja după sondajele de la Bucureşti, în care candidatul PNL îl bătea pe Nicuşor Dan – în şase zile a crescut cu 11 procente. Dacă în şase zile a crescut cu 11 procente, înseamnă că el va câştiga din primul tur cu 75%. Deci, nu văd cum l-aş putea ajuta eu, dacă el în şase zile face câte 11 procente. Bineînţeles că e o minciună gogonată şi eu nu m-aş uita pe aceste sondaje, care clar sunt măsluite”, a spus ea, pentru digi24.ro.

Lasconi a precizat că în momentul de faţă se situează pe locul trei în opţiunile românilor şi că îşi continuă campania electorală. Lidera USR a declarat că politicienii ar trebui să urmărească barometrele publice, din care reiese că românii sunt nemulţumiţi de sistemul de sănătate şi de cel de educaţie, sunt îngrijoraţi de creşterea inflaţiei sau de posibilitatea introducerii unor noi taxe şi impozite.

„Astăzi, chiar am făcut o postare şi am şi scris: ‘Bună ziua, România! Bună ziua, domnule Ciucă! Breaking news: şi astăzi candidez’. Şi mâine voi candida şi în fiecare zi, până pe data de 8 decembrie”, a mai spus ea.

Lidera USR a apreciat că este „ridicol” din partea liderului PNL să lanseze acuzaţii la adresa PSD, dar să rămână în continuare la guvernare alături de acest partid. Potrivit acesteia, Nicolae Ciucă ar fi „iresponsabil”, deoarece lansează acuzaţii la televizor, fără să sesizeze instituţiile statului în cazul în care are suspiciuni privind pregătirea unei fraude electorale.

„Să faci asemenea acuzaţii şi tu să rămâi la guvernare cu PSD, cu care votezi cot la cot în Parlament, de fiecare dată, să împarţi banii luaţi din credite, pentru care o să plătească dobânzi şi rate şi strănepoţii noştri, şi îi duc la primarii PNL şi PSD… este ridicol. Ca să nu spun că este şi iresponsabil. Tu, şeful Senatului, vii la televizor şi spui că se aşteaptă să se fure nu ştiu câte voturi de acolo, că pro-ruşii… că nu ştiu ce… şi nu ai sesizat instituţiile statului? Eşti iresponsabil. (…) Sunt absolut aberante aceste declaraţii şi vreau să le mulţumesc pe această cale consultanţilor pe care îi plătesc degeaba PNL şi domnul Ciucă, pentru că îmi fac foarte mult bine prin aceste poziţionări absolut halucinante”, a susţinut Lasconi.

Pe de altă parte, ea a subliniat că USR nu are “divergenţe” cu liberalii, ci cu actuala conducere a PNL, care „răspunde la ordinele lui Iohannis”. Ea a mai susţinut şi că unii liberali i-au transmis că şi-ar dori o coaliţie cu USR. De asemenea, a reamintit că l-a propus pe preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, pentru funcţia de premier.

„Vom guverna împreună cu PNL şi cu UDMR, dar nu cu PNL-ul domnului Ciucă. (…) Îl vor zbura afară pe domnul Ciucă (din PNL, n.r.) de pe data de 9, dacă nu chiar mai repede. Şi cred că deja se pregătesc alţi liberali să îi ia locul. De asemenea, cred că vor dispărea de la butoane şi cei care sunt în prezent la butoanele PNL. În ce priveşte o guvernare (a USR, n.r.) cu PSD, este posibilă într-un univers paralel, poate pe Marte, în care PSD şi-ar schimba ADN-ul şi în loc să crească salarii ar trebui să scadă salarii, adică să urmeze programul nostru de guvernare”, a mai spus Lasconi.

alegeri cursă dreapta elena lasconi Nicolae Ciucă retragere

Pe aceeași temă

Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026
Economie

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

Marinescu Ionuț24/09/2026
Justiție

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

Costin Munteanu24/09/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Partide

Grindeanu a mers la PSD Oltenia să vorbească nimic și dă vina pe Mureșan

Costin Munteanu24/09/2026

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea regională cu organizaţiile PSD din Oltenia, care a avut loc la Craiova, că a fost o discuţie…

Cum vede ministrul Finanțelor șansele României la evaluarea Standard & Poor’s

24/09/2026

Telenovela lui Guru continuă! DIICOT, sechestru pe casa lui Călin Georgescu

24/09/2026
Copyright 2026 © NEWSescu. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Echipa

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.